vineri, 25 mai 2007

Am aparut la stiri!

PR-ul nostru e mai bun ca al lor, speram ca si prezentarea;).

Azi, pe site-ul IAA Romania, Andreea Pavel a scris despre Olimpiadele Comunicării prin ochii participanţilor.

"Echipele finaliste şi-au luat rolul în serios. Sunt pregătite de prezentările publice la care au muncit timp de 3 săptămâni. Au lucrat direct cu clienţii, au avut PR, au trăit ca în agenţie."

Pentru a şti la ce să ne aşteptăm de la seria de prezentări a săptămânii viitoare, iaa.ro a stat de vorbă cu câţiva participanţi. De exemplu, echipa Ceai de Tei, finalistă la Olimpiadele Comunicării la proba de advertising, crede că "orice problemă are o soluţie. Sau mai multe. Singura dificultate e să o găseşti. De aceea, propunem ca toată lumea să fie calmă şi noi le oferim soluţii", spun aceştia.

În ceea ce priveşte brieful echipei Ceai de Tei, acesta era axat pe dorinţa companiei Coca Cola de a creşte consumul la masa în familie zi de zi, nu doar cu prilejuri speciale. Şi pentru ca totul să pară mai credibil şi soluţiile găsite de participanţi mai viabile, toate echipele au beneficiat de sprijinul oamenilor care lucrează pe acel client.
Astfel, din partea McCann, "Raluca Iacob, Titus Dumitrescu şi Ileana Şerban au fost reprezentanţi buni Coca Cola", declară echipa Ceai de Tei.

Prin ochii echipelor participante, proba finală pare a fi foarte dificilă deoarece cei înscrişi par a fi creativi şi ingenioşi. Însă, "noi, Ceai de Tei, suntem convinşi că în final juriul va aprecia strategia şi soluţiile creative propuse, chiar dacă poate pe scenă unii vor prezenta juriului scenete sau vodeviluri. În final, va conta Ideea relevantă, nouă şi... mişto, pentru că show şi aruncături cu confeti prin sală poţi să tot faci după ce câştigi. Iar nouă... nouă ne plac confetiile de la final." - conchide echipa Ceai de Tei.

Cititi articolul in intregime aici.

Niciun comentariu: